Companiile trebuie să facă mai mult pentru a gestiona inteligența artificială (AI) la nivelul Consiliilor de Administrație, pentru a reglementa modul în care este folosită AI și pentru a minimaliza riscurile, a declarat, pentru Reuters, Carine Smith Ihenacho, director pe probleme de guvernanță și conformitate la Fondul suveran de investiții al Norvegiei.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care deține active de peste 1.600 miliarde de dolari, a raportat joi un profit de 1.200 de miliarde de coroane norvegiene (109 miliarde de dolari) pentru primul trimestru al acestui an, impulsionat de avansul cotațiilor companiilor de tehnologie, transmite Reuters
Valoarea participațiilor fondului suveran de pensii al Norvegiei pe piața bursieră din România a crescut anul trecut și a ajuns 72,55 milioane de dolari, de la 68,39 milioane de dolari în 2022.
Fondul suveran al Norvegiei, în valoare de 1.400 de miliarde de dolari, a avut un randament de 10% în primul semestru, în contextul în care cererea de inteligență artificială și de semiconductori a dus la revenirea acțiunilor din domeniul tehnologiei.
Italia continuă să pregătească un fond suveran de investiții, pentru a sprijini părțile critice ale economiei sale, pe fondul unei eforturi mai ample din partea mai multor națiuni europene de a aduce lanțurile globale de aprovizionare mai aproape de casă, transmite CNBC.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume, a anunțat că a înregistrat o pierdere de 1.637 miliarde de coroane norvegiene (164 miliarde de dolari) în 2022, invocând volatilitatea piețelor, transmite agenția AFP.
Rusia a alocat 16,2 miliarde de dolari din principalul fond suveran pentru a-și acoperi deficitul bugetar, relatează AFP.
Fondul suveran de administrare a averilor din Norvegia, cel mai mare din lume, a înregistrat o pierdere de 1.680 de miliarde de coroane norvegiene (174 de miliarde de dolari) în prima jumătate a anului 2022, pe măsură ce piețele bursiere în general au traversat șase luni tumultoase, transmite CNBC.
Fondul Suveran de Pensii al Norvegiei și-a sporit investițiile pe piața bursieră din România în 2021 și a ajuns la plasamente de 97 milioane de dolari, de la 92,5 milioane de dolari în 2020, potrivit datelor publicate de administratorul fondului, Norges Bank Investment Management.
Guvernul Ciucă promite să lanseze mai multe ”pachete de stimulare” a mediului de afaceri, printre care se numără cel de stimulare a producției interne ”Fabricat în România”, precum și înființarea unui fond suveran pentru ”salvarea firmelor strategice românești”. Va fi continuat, cu ediția a III-a, Start Up Nation, fiind prevăzute de asemenea programe pentru IMM.
Programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR - coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate – prevede garantarea de către stat a obligațiunilor emise pentru finanțarea de proiecte de tranziție la energia verde, dar și înființarea unui Fond suveran energetic.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume cu o capitalizare de 1,3 trilioane de dolari, cere companiilor în care investește la nivel global să numească mai multe femei în consiliile de administrație și să ia în considerarea stabilirea de cote de gen, relatează Reuters.
În timp ce mare parte a Americii de Sud se confruntă cu o creștere economică slabă, turbulențe sociale și austeritate, una dintre cele mai mici țări de pe continent este pe cale să înregistreze cel mai rapid avans economic la nivel global.
Deși producătorul de componente auto Compa a obținut un profit net de 36 milioane de lei în anul 2018, propunerea conducerii companiei este ca nicio sumă din acest câștig să nu plece către acționari, între care este și fondul suveran de 1 trilion de dolari al Norvegiei. Reacția pieței nu a fost negativă.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu, care denunța în raportările precedente problemele din piața muncii, a reușit să obțină la 9 luni afaceri și profit în creștere.
Londra a devenit, anul trecut, principala țintă pentru investițiile imobiliare ale fondului suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, depășind New York, în pofida incertitudinilor legate de Brexit.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a confirmat, marți, informația Profit.ro privind solicitarea adresată Parlamentului de a amâna dezbaterea proiectului de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), pentru a redacta o nouă formă acestui proiect. Conform solicitărilor Eurostat, care avizează proiectul, va trebui limitat numărul reprezentanților statului în conducerea FSDI și eliminate companiile cu pierderi din Fond.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a solicitat Parlamentului să amâne dezbaterea proiectului de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), motivul invocat find că majoritatea de guvernământ pregătește o nouă formă a proiectului prin care este înființat Fondul, au declarat pentru Profit.ro surse autorizate.
Fondul suveran al Norvegiei, creat pentru a administra surplusul de bani rezultat din activitățile petroliere, vrea să renunțe la investițiile în companiile petroliere și de gaze, investiții care l-au transformat în cel mai mare fond din lume, cu o valoare de peste 1.000 miliarde de dolari.
Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, lansarea procedurilor pentru construirea a cinci spitale regionale, în Timișoara, Târgu-Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov. Finanțarea lucrărilor va fi din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care este încă în stadiu de proiect, dar Executivul ia în calcul și contractarea unor împrumuturi.
Având 2 treimi din plasamente în acțiuni, fondul suveran al Norvegiei s-a cuplat la raliul bursier la nivel global și a adus câștiguri pentru contribuabilii norvegieni.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a anunțat oficial că valoarea activelor administrate a atins pragul de 1.000 miliarde de dolari, după ce a înregistrat o creștere “uimitoare” de la începutul anului.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a depășit, în premieră, valoarea de 1.000 miliarde de dolari, în condițiile în care a raportat cel mai bun semestru din istoria sa, susținut de performanțele solide ale portofoliului de acțiuni.
Ministerul Finațelor a fost desemnat să reprezinte statul în calitate de acționar unic al viitorului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), urmând să numească și primul Consiliu de Supraveghere al Fondului, care va organiza activitatea FSDI, au declarat surse guvernamentale.
Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), discutat vineri de Guvern în primă lectură și prezentat în exclusivitate de Profit.ro, va fi trimis spre avizare Eurostat, iar în septembrie va fi aprobat și trimis Parlamentului, a anunțat premierul Mihai Tudose. La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a confirmat informațiile prezentate de Profit.ro potrivit cărora Fondul va putea vinde din pachetele de acțiuni de la societățile de stat și va fi condus de un Consiliu de Supraveghere și un Directorat.